Diversitate si unicitate

   Peisajul montan argeşean include peste două treimi din masivul Făgăraş, întreg masivul Iezer, jumătatea sudică a Pietrei Craiului, masivul Ghiţu-Frunţi şi o cincime din masivul Leaota, în total aproximativ 2000 km pătraţi de suprafaţă montană. Morfologia, relieful şi aşezarea geografică a masivelor muntoase amintite, formează o zonă unică în ţară, ca peisaj şi care prin întinderea sa îşi creează propriul climat.
   Compus din şisturi cristaline, masivul Făgăraş se remarcă în ţara noastră prin frumuseţea peisajului şi prin cele şapte vârfuri de peste 2500 de metri altitudine, care culminează cu vârful Moldoveanu-2544m- aflat pe teritoriul judeţului Argeş. Dealtfel, este puţin cunoscut faptul că peste 60%, adică aproape două treimi din suprafaţa Făgăraşului, precum şi cea mai mare parte a vârfurilor de peste 2500 de metri, inclusiv Moldoveanu, se află pe teritoriul Argeşului şi Muscelului. Crestele înalte şi silueta ascuţită i-au determinat pe mulţi cunoscători ai masivelor muntoase din Europa, să-l denumească “Alpii Transilvaniei”. Pe teritoriul judeţului Argeş sunt următoarele vârfuri peste 2500 de metri: Moldoveanu-2544 m, Dara-2500 m, Hârtopu-2506 m, Călţun-2510 m, Lespezi-2522 m, Negoiu-2535 m, Vânătoarea lui Buteanu-2507 m.
   Văile montane sudice, aflate între muchiile lungi care se desprind spre sud din creasta principală a Făgăraşului, au lungimi de peste 40 km până la primele aşezări omeneşti. Această zonă, de aproximativ 2000 km pătraţi, neatinsă de om, fără aşezări omeneşti, în care se întâlneşte toată fauna şi flora specifică ariei temperate, a fost supranumită de turiştii străini “Alaska Românească”.    Totodată, culmile muntoase izvorâte din creasta principală a Făgăraşului, în loc să scadă în altitudine, acestea cresc iarăşi la altitudini care trec de 1600 metri. Cu excepţia Transfăgărăşanului, nici o altă vale nu are prezenţă umană în afara cantoanelor forestiere temporare.Această izolare extremă a ajutat fauna să reziste, aici putând fi întâlnite toate speciile cunoscute ca trăind în zona temperată, ca: ursul, linxul, lupul, cerbul carpatin, jderul, acvila de munte, cocoşul de munte.Masivul Făgăraş, de la est la vest măsoară în linie dreaptă, aproximativ 70 km, iar de la nord la sud circa 45 km. Din cei aproximativ 70 km, un segment interior de aproximativ 55 km nu coboară sub 2100 de metri, făcând ca Făgăraşul să aibă cea mai lungă creastă de altitudine din Europa. O altă caracteristică a acestor munţi o constitue numeroasele circuri glaciare, precum şi lacurile alpine situate la mari altitudini, unele din ele alimentate din izvoare subterane.
   În partea vestică a Pietrei Craiului, sub Peretele Central, cu o diferenţa de nivel de aproape 300 de metri pe verticală şi o lăţime de aproape un kilometru se află Marele Grohotiş, cea mai mare întindere cu grohotiş de calcar din ţară.În zona Pietrei Craiului întâlnim o specie de floră unică în lume, cum ar fi faimoasa Garofiţa Pietrei Craiului.
   Cheile Dâmbovicioarei şi Peştera Dâmbovicioara sunt cele mai importante fenomene carstice din Piatra Craiului. De-a lungul timpului, apa a săpat numeroase căi dizolvând încetul cu încetul calcarul care formează muntele, astfel că fenomenele carstice au dus la formarea unor peisaje unice, prin prăbuşirea unor bolţi de peşteră care au dat naştere unor arce de calcar, ca la Cerdacul Stanciului sau La Zaplaz, în abruptul vestic.
   Cu aspect deluros şi domol, nu foarte spectaculos, masivul Iezer-Păpuşa face parte din grupa centrală, principală a Carpaşilor Meridionali, dar are cea mai sudică expunere, astfel că în zilele cu vizibilitate foarte bună, se poate vedea aproape tot lanţul meridional, de la Retezat până în Carpaţii de Curbură, iar uneori, atunci când este frig şi plafonul coborât ca o mare de nori, în foarte rare ocazii, se pot vedea munţii din nordul Bulgariei, ca şi panglica argintie a Dunării.

   Haina vegetală a Masivului Făgăraş este foarte bogată şi variată: păduri compacte care acoperă pantele munţilor până la o altitudine de 17oo de metri, fâneţe şi poieni împodobite cu tot felul de flori. Golul alpin este acoperit în mare parte cu păşuni oferind hrana pentru animale. Tot în această zonă se întâlnesc felurite specii de flori:smirdar, campanule, genţiene, panseaua de munte, rusuliţa, garofiţa de munte, iar dintre cele ocrotite de lege întâlnim: floarea de colţ, sângele voinicului, iedera albă, bujorul de munte.
   Atât în zonele subalpine, cât şi în zonele golului alpin, întâlnim o bogată faună:ursul brun-ocrotit de lege, mistreţul, jderul, râsul, veveriţa, cerbi şi caprioare, lupul, vulpea. Foarte multe păsări înfrumuseţează pădurile: forfecuţe, cintezoi, cojoaica de munte, ciocănitoare, sturzi, codobaturi de pădure, mierle, cocoşul de munte, ulii, acvile de pădure, şoimi, vânturei, vulturi de stâncă. Numeroase reptile, cum ar fi şopârla de stâncă, guşterii, salamandrele mişună prin frunzisul mort. În unele locuri însorite vieţuieşte şi vipera.